Invitație

Simpozionul Internațional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie”

ediția 23: „Abordări multiculturale ale sistemelor umane”

Comitetul de organizare al Simpozionului Internațional „Cercetări și Aplicații în Psihologie” (SICAP) vă invită în calitate de cadru didactic, student, cercetător sau specialist în domeniul științelor umane (psihologie, asistență socială, sociologie, pedagogie etc.) să participați la cea de-a 23-a ediție a SICAP, prin prezentarea, publicarea sau audierea de lucrări științifice, participarea la ateliere sau prin moderarea acestora.

Anul acesta, SICAP ediția 23 se va desfășura în Timişoara în perioada 20-21 noiembrie 2015 și are ca titlu „Abordări multiculturale ale sistemelor umane”, fiind organizat de Facultatea de Psihologie a Universităţii „Tibiscus” din Timişoara, în parteneriat cu Administrația Națională a PenitenciarelorCentrul Educativ Buziaș, Institutul Atenian Anthropos (Grecia), Universitatea din Malta (Malta), Universitatea din Salerno (Italia), Universitatea Națională de Servicii Publice (Ungaria).

Pe parcursul celor două zile se pot prezenta lucrări științifice ce vor fi publicate în Thomson Reuters (ISI) de către Monduzzi Editore International Proceedings Division (doar în limba engleză) și ulterior indexate în Conference Proceedings Citation Index accesibil prin ISI Web of Science. În paralel se vor desfășura ateliere de lucru susținute de specialiști români și din străinătate.

Începând cu acest an, SICAP oferă o secțiune specială studenților și masteranzilor pentru prezentarea lucrărilor lor de cercetare sub coordonarea cadrelor didactice.

Simpozionul va fi, și în acest an, creditat de către Colegiul Psihologilor din România.

Informații suplimentare se pot obține accesând detaliile referitoare la secţiunile, atelierele şi programul simpozionului, termenele limită, taxe de participare, posibilitatea de a modera un atelier, oportunităţile de cazare şi alte informaţii utile, precum şi formularul de înscriere.

Vă așteptăm!
Comitetul de organizare a SICAP 23

 

 

 

Retrospectivă

- Psihologia – continuitate în dezvoltarea personală și profesională, 2014
- Psihologia și dezvoltarea continuă, 2013
- Devianţă şi normalitate, 2012
- Tradiționalism și modernism, 2010
- Teoretic si aplicativ in cercetarea psihologica, 2009
- Cercetarea experimentală şi nonexperimentală în psihologie, 2008
- Psihologia în contextul integrării europene, 2007
- Psihologia şi aderarea europeană, 2006

Retrospectiva SICAP

Retrospectivă

- Psihologia – o știinţă pentru mileniul III, 2001
- Psihologia aplicată (împreună cu A.P.B.), 2001
- Psihologia, încotro?, 2000
- Psihologia mileniului III în slujba familiei, 1999
- Tendinţe actuale în psihologie, 1998

Retrospectiva SICAP

Retrospectivă

- Clinic și experimental în psihologie, 1997
- Psihologia și diversitatea umană, 1996
- Eficienta psihologiei, 1995
- Psihologia între tradiţie și inovaţie, 1994
- Psihologia în dinamica vieţii, 1993
- Condiţia femeii și problemele familiei, 1992

Retrospectiva SICAP

SICAP

Simpozionul Internațional „Cercetări şi Aplicaţii în Psihologie” este, începând cu anul 1991, o manifestare științifică organizată anual de către Facultatea de Psihologie a Universității Tibiscus din Timișoara împreună cu parteneri din România și străinătate și se adresează specialiștilor și studenților din domeniul științelor socio-umane.

 

Contact

 
+4 (0723) 246568
+4 (0723) 691933 (specialiști ANP) 
 
 
str. Lascăr Catargiu nr. 6
RO-300559 Timișoara
 
 
This email address is being protected from spambots. You need JavaScript enabled to view it.